top of page

SPF - ce înseamnă, tipuri de produse, mituri etc.

Protecția solară este esențială pentru prevenirea daunelor pielii cauzate de radiațiile ultraviolete (UV) emise de soare. Radiațiile UVA pătrund adânc în piele și sunt principalii responsabili pentru îmbătrânirea prematură și riduri, iar radiațiile UVB afectează în principal stratul superficial al pielii și sunt principalii responsabili pentru arsurile solare.


Ce înseamnă SPF?

Sun Protection Factor este o măsură a cât de bine protejează un produs împotriva radiațiilor UVB. Un SPF mai mare indică o protecție mai ridicată. De exemplu SPF 50 blochează aproximativ 98% din radiațiile.

SPF

Sfaturi pentru o protecție solară eficientă:

  • Aplicați suficient produs: Pentru față, o metodă comună pentru a măsura cantitatea de cremă este să aplicați o linie de cremă care să se întindă pe lungimea degetului arătător și mijlociu, de la bază până la vârf.

  • Reaplicați frecvent: La fiecare două ore sau după înot, transpirație sau uscare cu prosopul.

  • Evitați soarele intens: Între orele 10:00 și 16:00, când radiațiile UV sunt cele mai puternice.

  • Purtați îmbrăcăminte de protecție: Haine cu protecție UV, pălării și ochelari de soare.

  • Folosiți produse cu spectru larg: Protejează atât împotriva UVA, cât și UVB și IR


Tipuri și exemple de produse:


  • Lotiuni și creme: Sunt cele mai comune și oferă o acoperire bună. Exemplu: Altruist Dermatologist Sunscreen 50

  • Spray-uri: Ușor de aplicat, dar necesită atenție pentru a asigura o acoperire uniformă. Exemplu: Heliocare Spray SPF 50

  • Geluri: Bune pentru pielea grasă și zonele păroase. Exemplu: Gel de protectie solara cu SPF50 Heliocare 360º

  • Stick-uri: Este ideal pentru reaplicări rapide pe parcursul zilei. Stick-urile sunt mici și ușor de purtat în geantă, buzunar sau rucsac, fiind ideale pentru utilizarea zilnică și pentru călătorii. Exemplu: Beauty of Joseon -Stick mat de protectie solara: pelin + camelie SPF 50+ PA++++

  • Spumă: Spuma este ușoară și are o textură aerată, ceea ce o face plăcută la aplicare și rapid absorbită de piele. Acest lucru este deosebit de benefic pentru persoanele cu pielea grasă sau predispusă la acnee. Exemplu: EVY-Crema de fata si corp spuma cu SPF 50


Beneficiile protecției solare


  • Reducerea riscului de cancer de piele: Inclusiv melanomul, care este cel mai periculos tip de cancer de piele.

  • Prevenirea îmbătrânirii premature: Păstrează pielea tânără și previne apariția ridurilor și petelor solare.

  • Prevenirea arsurilor solare: Reduce disconfortul și riscul de complicații legate de arsuri severe.

protectie solara

3 Mituri comune despre protecția solară

  1. „Nu am nevoie de protecție solară dacă sunt deja bronzat”: Bronzul oferă doar o protecție minimă împotriva UVB, dar nu și împotriva UVA.

  2. „Protecția solară este doar pentru plajă”: Radiațiile UV sunt prezente și în activitățile zilnice, cum ar fi mersul pe jos.

  3. „Nu am nevoie de protecție solară în zilele înnorate”: Până la 80% din radiațiile UV pot penetra norii.


Arsuri solare

Ce să facem dacă ne ardem la soare? Există câteva măsuri pe care le putem lua pentru a ameliora simptomele și a promova vindecarea pielii:


1. Răcoriți pielea

  • Dușuri sau băi reci: Faceți dușuri sau băi reci pentru a reduce temperatura pielii și a calma arsurile. Evitați apa foarte rece, deoarece poate provoca șoc termic.

  • Comprese reci: Aplicați comprese reci pe zona afectată. Puteți folosi un prosop umed sau pachete de gheață învelite într-un prosop.


2. Hidratare

Folosiți creme hidratante sau loțiuni pentru a menține pielea hidratată. Produsele care conțin aloe vera, panthenol sau calamină sunt deosebit de utile pentru calmarea pielii.


3. Consumați lichide

Beți multă apă pentru a preveni deshidratarea, care poate fi cauzată de expunerea prelungită la soare.


4. Protejați pielea afectată

  • Evitați expunerea suplimentară la soare: Stați la umbră sau în interior până când arsurile se vindecă.

  • Îmbrăcăminte protectoare: Purtați haine lejere, din bumbac, care acoperă zona arsă pentru a preveni frecarea și iritarea.


Respectarea acestor recomandări ajută la menținerea sănătății pielii și prevenirea efectelor nocive ale expunerii la soare.


Daca ai dubii în ce privește tipul de piele în care te încadrezi sau alte curiozități despre cum să te protejezi cat mai bine de razele solare, ne poți contacta. Îți stăm la dispoziție la 0770 338 522, pe Facebook sau Instagram.


Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page