Tatuajele - De ce le facem? Cum decidem ce anume ne tatuăm? Cum se îndepărtează un tatuaj? Ce trebuie să știi despre îndepărtare, înainte să ne facem un tatuaj? După 5 ani de experiență în tattoo removal vă prezint cele mai frecvente întâlnite situații, documentate cu poze.
CAPITOLUL 1 - DE CE TATUAJ? CUM ALEGEM? CUM LE ÎNDEPĂRTĂM?
➞ De ce ne facem tatuaje?
Din punct de vedere istoric, tatuajele existau și reprezentau încă de pe vremea faraonilor o metodă de înfrumusețare a corpului, marcând totodată și rangul persoanei. Bineînțeles că evoluția socială a făcut ca tatuarea să evolueze de la “împodobire” corporală, la marcarea anumitor relații sociale (partener, copii, iubit/ă, etc.), a unor etape din viață (o pierdere, un moment marcant) și apoi mai nou metodă de machiaj semipermanent/permanent (buze, sprâncene, eyelinner) sau de corectare a unor probleme corportale (tatuarea scalpului în cazul alopeciei. Serviciile de realizare a tatuajelor corporale a evoluat la adevărate lucrări artistice, folosind multe culori și imagini complexe.
Exprimare personală: Tatuajele pot fi o formă de expresie personală și artistică. Oamenii aleg desene sau simboluri care reflectă aspecte importante ale identității lor sau care au o semnificație specială pentru ei.
Amintiri și evenimente importante: Unii oameni își fac tatuaje pentru a marca momente semnificative din viața lor, cum ar fi căsătorii, nașteri, moartea unei persoane dragi sau alte evenimente memorabile.
Spiritualitate și tradiție: Tatuajele pot avea semnificații spirituale sau pot fi parte a tradițiilor culturale și rituale. Anumite culturi folosesc tatuajele pentru a marca apartenența la un anumit grup sau pentru a exprima credințe religioase.
Afinitate pentru artă corporală: Mulți oameni apreciază tatuajele ca formă de artă și își decorează corpul cu desene complexe sau detaliate care le plac estetic, colorate, de dimensiuni mari.
Exprimare a apartenenței la un grup: Tatuajele pot servi și ca mijloc de exprimare a apartenenței la un anumit grup sau subcultură. De exemplu, oamenii pot avea tatuaje care reflectă afinitatea lor pentru anumite subcategorii muzicale, sporturi sau comunități (moto, rock, etc.).
Motivele pentru care oamenii își fac tatuaje sunt extrem de variate și personale, cu o semnificație profundă pentru o persoană, care poate să nu aibă aceeași înțeles pentru altcineva.
➞ Cum alegem tatuajele? Ce tip? În ce zonă a corpului?
Alegerea unui tatuaj este o decizie personală importantă, iar existența unor opțiuni atât de diverse poate face procesul destul de copleșitor și de durată.
Câteva aspecte la care să reflectezi înainte de a-și face un tatuaj:
Reflectă asupra semnificației
Începe prin a te gândi la ceea ce tatuajul ar trebui să reprezinte pentru tine. Poate fi o amintire, o aspirație, o valoare importantă sau orice altceva care are o semnificație specială.
Alege locul potrivit
Decide pe ce parte a corpului dorești să îți faci tatuajul. Unele zone pot fi mai sensibile sau mai vizibile decât altele. Asigură-te că locul ales se potrivește cu dimensiunea și designul tatuajului.Spre exemplu, degetele nu sunt zone recomandate, pielea aici este cea mai ridată, după un scurt timp tatuajul se va împrăștia. Zona gâtului, a încheieturilor și gleznelor sunt cu pielea mai subțire și implicit mai dureroasă, atât la realizarea tatuajului,cât și la îndepărtare.
Caută inspirație
Explorează diferite surse de inspirație, cum ar fi reviste de tatuaje, galerii online, sau chiar opere de artă tradiționale. Găsește stiluri și motive care îți plac și care se potrivesc cu personalitatea ta.
Lucrează cu un artist talentat și autorizat
Găsește un artist tatuator cu experiență și talent. Verifică portofoliul său pentru a vedea stilurile și calitatea lucrărilor sale anterioare. Discută cu artistul despre ideile tale și ascultă sfaturile sale profesionale.Verifică review-urile acestuia, cere opinia clienților. Este imporant să alegi un salon care respectă atât tehnicile corecte și igienice de realizare, tușuri de calitate, ace de unică folosință, etc.
Evită tendințele trecătoare
În timp ce unele tendințe pot părea atrăgătoare în prezent, gândește-te la faptul că tatuajul va fi permanent. Optează pentru ceva care îți place cu adevărat și care îți va păstra relevanța pentru mult timp. Dacă pe termen scurt îți dorești foarte tare un anume model de tatuaj, în trend, alege un tuș pe bază de plante (hena) acestea se elimină rapid și ulterior îl poți transforma într-unul permanent.
În cazul tatuajelor cosmetice, acestea folosesc tușuri semipermanente, și se vor elimina mult mai rapid (6 luni-1an, în funcție de tipul de piele și tehnică). Totuși, analizează bine dacă o tehnică nouă apărută te avantajează sau nu.
Fii atent la dimensiune și detalii
Gândește-te la dimensiunea potrivită a tatuajului. Unele desene pot necesita mai mult spațiu pentru a evidenția detaliile, în timp ce altele pot arăta bine și la dimensiuni mai mici. Zona și dimensiunea tatuajelor ar fi bine să se coordoneze. Nu alege ceva micuț - simbol, litere – pe care să le mărești pe o zonă, de exemplu antebraț. Curând ți se va părea nepotrivit și vei dori să nu îl mai ai, înlăturarea va dura mult mai mult. Vom vorbi mai încolo despre acest aspect.
Consultă-te cu prietenii și familia
Împărtășește-ți ideile cu cei apropiați și ascultă feedback-ul lor. Cu toate acestea, amintește-ți că alegerea finală ar trebui să reflecte dorințele și gusturile tale personale. De multe ori am întâlnit persoane care au dorit să elimine un tatuaj pentru că ulterior cineva din familie - părinți, iubit/ă- care nu au fost “încântați” de alegerea facută și asta a facut ca relaționarea în mediul social să fie afectată până la decizia de eliminare. Cei dragi ne sunt importanți și uneori e bine să le știm opinia.
Discută cu un specialist în îndepărtare: dacă vei fi nevoit sau vei dori să îl îndepărtezi să știi ce presupune. Există meserii/locuri de muncă unde se impune eliminarea tatuajelor cosmetice (poliție, aviatică, etc).
➞ Cum se pot îndepărta tatuajele?
Există mai multe metode pentru îndepărtarea tatuajelor, dar trebuie să ții cont că niciuna dintre ele nu este complet lipsită de durere sau fără riscuri. Iată câteva dintre cele mai frecvente metode de îndepărtare a tatuajelor:
Laserul Q-switched. Acesta este cel mai comun și eficient mod de îndepărtare a tatuajelor. Un laser emite impulsuri de lumină care fragmentează particulele de cerneală în bucăți mai mici, pe care sistemul imunitar le elimină treptat. Desigur, sunt necesare mai multe ședințe pentru a înlătura complet un tatuaj.
Chirurgia. Unele tatuaje pot fi îndepărtate chirurgical, însă această metodă lasă adesea cicatrici. Chirurgul îndepărtează pielea care conține tatuajul și suturează zona.
Dermabraziunea. Această metodă implică șlefuirea suprafeței pielii pentru a îndepărta stratul superior, unde se află cerneala tatuajului. Este o metodă dureroasă și poate lăsa cicatrici.
Crema pentru îndepărtarea tatuajelor. Există creme special formulate pentru a estompa sau îndepărta tatuajele. Cu toate acestea, eficacitatea lor poate varia, iar rezultatele pot dura mult timp până să apară.
Criochirurgia. Această metodă folosește un agent criogenic, cum ar fi azotul lichid, pentru a congela și distruge celulele pielii care conțin cerneala tatuajului. Este o opțiune mai puțin comună.
Este important să discuți cu un profesionist medical sau un specialist în îndepărtarea tatuajelor pentru a evalua opțiunile disponibile în funcție de dimensiunea, culoarea și vechimea tatuajului tău, precum și de tipul pielii tale. În plus, să ții cont că îndepărtarea unui tatuaj poate necesita mai multe ședințe, iar rezultatele pot varia. Este întotdeauna recomandat să consulți un specialist înainte de a începe orice procedură de îndepărtare a tatuajului.
CAPITOLUL 2 - ÎNDEPĂRTAREA TATUAJELOR LA SALON GLOWARTIST
La Salonul Glowartist folosim pentru eliminarea tatuajelor laserul Q-switched, o metodă eficientă și frecvent utilizată pentru îndepărtarea tatuajelor.
Cum funcționează:
Un laser Q-switched emite impulsuri scurte și puternice de lumină cu durate de puls extrem de scurte (de obicei în intervalul de nanosecunde).
Aceste impulsuri de lumină sunt absorbite de pigmenții de cerneală ai tatuajului, generând un șoc termic care fragmentează particulele de cerneală în bucăți mai mici.
Procesul de îndepărtare a tatuajului cu laser Q-switched:
Consultație preliminară: Înainte de a începe tratamentul, este importantă o consultație unde se analizează vechimea tatuajului, administrarea unor medicamente sau tratamente medicale speciale, sarcina/alaptat, munca în condiții speciale.
Iată câteva exemple - dacă pacientul lucrează în bucătarie/domeniu medical și tatuajul e în zona mâinii, atenție la mănuși; munca în mediu cu apă fierbinte; expunerea la soare - concedii pe termen scurt - toate aceste aspecte se discută în cadrul consultației.
Protecția ochilor
În timpul procedurii, ochii tăi vor fi protejați cu ajutorul unor ochelari speciali, deoarece lumina laserului poate fi dăunătoare pentru ochi.
Tratamentul
Specialistul va direcționa laserul Q-switched către zona tatuată. În timpul fiecărui impuls, laserul începe procesul de fragmentare a particulelor de cerneală.
Perioada de recuperare
După tratament, este posibil să experimentezi roșeață, umflare sau formarea de cruste în zona tratată. Este important să urmezi îngrijirea corespunzătoare a pielii pentru a facilita vindecarea. În cazul tatuajelor de sprâncene în 30-40% din cazuri apare o ușoară umflare ploapelor în primele 2-3 dimineți după procedură. Folosim gheață sau comprese cu apă rece pentru 10-15 minute și senzația dispare.
Ședințe ulterioare
Îndepărtarea completă a tatuajului poate necesita mai multe ședințe de tratament, în funcție de dimensiunea, culoarea și vechimea tatuajului.
În cazul tatuajelor semipermanente (cosmetice-sprâncene) tușul folosit este mult mai ușor de eliminat, numărul de ședințe putând varia între 2-6, mai ales dacă scopul îndepărtării este pentru a decolora vechiul tatuaj până la realizarea unuia nou. Dacă doriți să păstrați forma tatuajului inițial, ajung 1-2 ședințe. E important aici de ținut legatura și cu dermopigmentistul care va realiza următorul tatuaj cosmetic.
NOTĂ. Optați pentru tatuajele corporale la saloanele specializate în acest sens, dar pentru cele faciale - sprâncene, ploape, buze - alegeți dermopigmentiști specializați în tehnici de micropigmentare, analizați tipurile de proceduri - fir cu fir, powder, etc. și analizați avantaje/dezavantajele, dar și ce este cel mai potrivit tenului vostru.
În partea a doua a articolului aflați mai multe despre beneficiile laserului Q-switched, recomandări pentru îngrijirea corespunzătoare între ședințele de îndepărtare a tatuajelor, și în ce constă mai exact procesul de îndepărtare a tatuajelor.
Va urma...
Dacă dorești să îți îndepărtezi un tatuaj, îți poți face o programare la Salonul Glowartist din Târgu Mureș la tel. 0770 338 522. Preț: 125 Lei/ședință.
Bình luận